Când începem viaţa nu primim manual de utilizare şi nici instrucţinui. Avem într-adevăr reguli, dar parcă acelea nu ni s-ar aplica nouă ci altora. Când ţi se întampla ţie ceva, parcă ar fi o realitate paralelă, nu despre tine se vorbeşte, nu la tine se referă regula respectivă, parcă cu tine ai tinde să fii mai indulgent, la tine să se aplice cu totul altceva, ţie să îţi fie permis orice, pentru că parcă pe tine te doare mai tare, parcă lumea se opreşte în loc atunci când viaţa te izbeşte şi te scoate de pe traiectorie. Ai vrea să deţii controlul, ai vrea să poţi modifica orice regulă pentru că ai senzaţia că doar viaţa ta este valabilă. Dar când trebuie să renunţi la tine pentru celălat, doare, doare foarte tare. Şi atunci intervine morala, care îţi spune că nu ne e totul permis, că totul se poate întoarce împotriva ta când te aştepţi mai puţin şi începe lupta dintre inimă şi minte. Inima vine cu nişte argumente, iar mintea înceracă să le demonteze...grea luptă. Dacă ai răbdare, timpul îţi răspunde la întrebări şi la zbucium, Dumnezeu îşi face auzit glasul dacă eşti pregătit să asculţi, dacă vrei să îi accepţi voia.